Fotbaliştii lui FC Vaslui mai au de înfruntat încă un adversar în meciul retur din cupa Intertoto. Este vorba despre vreme, care se anunţă a fi una capricioasă în ziua meciului. Acest lucru îl pune pe gînduri pe Viorel Hizo, care speră ca ploia să nu-i joace feste în timpul partidei. “Sunt anunţate precipitaţii abundente. De asta mi-e frică cel mai mult, fiindcă terenul ar putea avea ceva probleme. Ne e frică de starea terenului, fiindcă noi avem doar jucători de angajament, care pot face diferenţa în acest meci”, a declarat Hizo. Tehnicianul Vasluiului a mai precizat că terenul de joc reprezintă o altă necunoscută pentru jucători, ţinînd cont că pînă acum nu au efectuat niciun antrenament pe el, oficialii vasluieni dorind să-l menajeze în această vară. “N-am reuşit să intrăm mai deloc pe el. Este ca şi cum am juca în deplasare”, a completat “Dulăul”, care susţine că echipa sa trebuie să acorde o atenţie deosebită adversarului. “Ne aşteaptă o partidă extrem de grea. Am văzut unde s-a greşit în meciul retur, însă sper să nu se mai repete astfel de situaţii. Sper să ne calificăm, şansele fiind în momentul de faţă de 50 la sută”, a spus Hizo, care vrea un stadion plin la meciul de Intertoto. “Sper ca lumea să vină la meci şi să ne încurajeze. Azerii ne-au oferit o lecţie de suporteri adevăraţi şi sper ca vasluienii să repete acest lucru”, a mai afirmat antrenorul galben-verzilor. Partida cu Neftci Baku se va disputa sîmbătă, 26 iulie, de la ora 20.30 şi va fi transmisă în direct de TVR1.
|