Viorel Hizo, antrenorul formaţiei FC Vaslui a declarat, la finalul partidei pe care echipa sa l-a câştigat contra celor de la Poli Iaşi, că victoria echipei sale nu poate fi contestată.
"A fost un meci foarte greu, mai cu seamă după acea fază comică din care Poli Iaşi a deschis scorul. Jucătorii mei aşteptau fluierul arbitrului iar Bersnjak a înscris prin surprindere. Am reuşit să ne revenim, am dat trei goluri, am ratat şi alte câteva mari ocazii, iar victoria noastră nu poate fi pusă la îndoială. E drept, am profitat şi de faptul că mai mulţi jucători ai Poli Iaşi nu s-au antrenat în săptămâna premergătoare meciului din cauza problemelor medicale",a spus Hizo.
|