Adrian Porumboiu nu a fost mulţumit de jocul echipei sale, dar a apreciat câştigarea celor trei puncte de elevii lui Hizo. „A fost un meci fără vlagă şi fără istoric. Apreciez doar cele trei puncte puse în joc. Ieri (n.r. - vineri) nu am jucat, am avut doar posesie, fără pase de gol, cel puţin în prima repriză. Deocamdată, suntem în grafic şi acest lucru mă mulţumeşte. Sperăm într-o figură frumoasă la Ljiepaja, pentru că acolo va fi altceva”, a spus Porumboiu.
Pe de altă parte, Viorel Hizo a declarat că cele trei puncte câştigate în faţa Gloriei Bistriţa au fost mult mai greu de obţinut faţă de cele din partida disputată împotriva Stelei, în prima etapă. “Jocul cu Bistriţa a fost mai greu decât cel cu Steaua. Dacă ne bătea atunci Steaua era ceva normal, pe când cu Bistriţa sigur eram criticaţi. Este bine că am câştigat şi mă bucur că am obţinut maximum de puncte după trei etape. Ne-a interesat doar acest lucru şi nimic mai mult. Ne aşteaptă o perioadă foarte grea, mai ales că echipa nu e pregătită pentru a face faţă ritmului susţinut cu meciuri la trei zile. Noi am avut o posesie bună, dar din păcate în prima repriză nu am avut nicio ocazie de gol”, a spus Hizo.
4 goluri au înscris jucătorii Vasluiului în primele trei partide pe care le-au disputat în acest campionat
"Astăzi nu am jucat, am avut doar posesie, fără pase de gol. Deocamdată, suntem în grafic şi acest lucru mă mulţumeşte" - Adrian Porumboiu, finanţator FC Vaslui