Patronul formaţiei FC Vaslui, Adrian Porumboiu, a declarat, marţi că a depus un memoriu împotriva antrenorului lui Dinamo, Mircea Rednic, la Comisia de Disciplină, după ce acesta a declarat că arbitrajul din Liga I este direcţionat de la Vaslui.
"Avocaţii mei au făcut un memoriu pentru că, indiferent de ce discuţii vor apărea, Mircea Rednic trebuie să explice ce a spus în legătură cu arbitrii. Va avea posibilitatea să spună tot ce ştie despre butoanele de la Vaslui sau de la Bistriţa. Eu mă ofer Comisiilor să verifice dacă am eu vreo legătură cu Mugurel Drăgănescu sau cu orice alt arbitru. Nu mă interesează ca Rednic să fie pedepsit, ci doar ca adevărul să iasă la lumină", a spus Porumboiu.
Tehnicianul lui Dinamo, Mircea Rednic, declarase luni că arbitrajul românesc este condus în acest moment de la Vaslui, după ce, înainte de Revoluţie, era direcţionat de la Bistriţa.
Porumboiu e de părere că arbitrul Drăgănescu a favorizat Dinamo în meciul cu Universitatea Craiova, scor 1-0, deşi Rednic afirmase contrariul. "S-a văzut clar că Drăgănescu a favorizat Dinamo. L-a eliminat pe Julio Cesar, deşi ar fi trebuit să îl dea afară pe Lobonţ. Nu văd de ce să fiu eu acuzat pentru aşa ceva tocmai de asta l-am chemat la Comisie".
Conducătorul vasluian susţine că nu a intenţionat niciun minut să intre în vreo discuţie în contradictoriu cu oficialii dinamovişti. "Să fie clar, eu nu am început scandalul, nu eu am dat SMS-uri la 12 noaptea şi apoi să spun că destabilizez Dinamo. Nu ei i-am făcut proşti pe conducători sau că fumează trabucuri, nu e treaba mea. Eu nu îmi doresc în niciun fel să aprind fitilul în fotbalul românesc şi am convenit cu Vasile Turcu să nu mai vorbim despre acest subiect până după meciul direct. Să lăsăm fotbalul să se joace pe teren. Eu am tăcut, sper să se oprească şi ei", a afirmat acesta.
Adrian Porumboiu a lămurit şi problema mesajului primit de la Mircea Rednic sâmbătă seara. "Am primit un SMS mai mult decât măgulitor de la Mircea Rednic aproape de ora 12 noapte, în care mi se spunea că sunt cel mai bun conducător. Am rămas surprins şi l-am sunat, iar odată voi prezenta opiniei publice această discuţie telefonică. Nu a fost deloc o ironie pentru că mi-aş fi dat seama", a conchis patronul lui FC Vaslui.
|