Viorel Hizo (foto) a început să-i spioneze pe cei de la Slavia Praga pentru ca „dubla“ din turul I al Cupei UEFA să nu-i prindă pe vasluieni nepregătiţi.
„Ca fiecare echipă, mai are şi slăbiciuni, dar este clar că e o formaţie foarte bună. Slavia a scos anul trecut Steaua din Europa, iar acum a pierdut onorabil în faţa Fiorentinei. Pe propriul teren pun presiune pe adversar şi creează probleme atât pe flancuri, cât şi frontal. Colaboratorii mei îi vor urmări şi pe viu la câteva meciuri din campionat pentru a nu avea surprize. Va trebui să-i cunoaştem perfect”, a spus Hizo.
Acesta crede că şansele de calificare în grupele UEFA sunt egale. „Slavia este o echipă mult mai experimentată decât noi. A jucat şi în Liga Campionilor şi sunt convins că ei se bucură acum că au picat cu Vasluiul. Chiar şi aşa, consider că şansele de calificare sunt egale“.
"Mi-a fost puţin teamă că nu putem rezista la intensitate maximă toate cele 90 de minute, pentru că suntem obosiţi după dubla manşă cu Fiorentina, dar până la urmă a fost bine" - Karel Jarolim, antrenor Slavia Praga
|