Învingători pe teren la Vaslui, dinamoviştii au inima cât un purice.
Golurile lui Bratu şi Dănciulescu ar putea deveni inutile dacă instanţele federale îi vor da câştig de cauză lui Porumboiu. El contestă dreptul de joc al lui Julio Cesar, după ce stoperul fusese eliminat în partida cu Craiova. Asta, deşi între timp Comisia de Disciplină a şters cartonaşul roşu al jucătorului de 29 de ani, considerând că el a fost eliminat pe nedrept cu Universitatea. Apelul lui Porumboiu se bazează pe două circulare ale federaţiilor internaţionale, aprobate tocmai în 2002 şi 2003, conform cărora un fotbalist poate fi iertat de cartonaşul roşu doar dacă a fost confundat de arbitru pe teren, în rest deciziile centralilor sunt irevocabile. Totuşi, aceste speţe au suferit modificări.
Norocul lui Dinamo Spre norocul „câinilor”, regulamentele invocate de Porumboiu au primit unele adăugiri la 1 septembrie 2008. FIFA şi UEFA au transmis federaţiilor afiliate că o Comisie de Disciplină poate îndrepta erorile unui arbitru. Şi, pe baza probelor video, lui Julio Cesar i s-a ridicat suspendarea pentru meciul cu Vaslui. În consecinţă, memoriul lui Porumboiu, care vrea o victorie cu 3-0 la masa verde, are puţine şanse de reuşită.
Vasluiul invocă precedentul Oţelul FC Vaslui a mai câştigat un meci la masa verde în campionatul trecut. Atunci, partida cu Oţelul s-a încheiat 1-1 pe teren, însă trupa lui Porumboiu a câştigat la comisii cu 3-0. Vasluiul a contestat folosirea lui Szekely şi Paraschiv, care şi ei fuseseră iertaţi de suspendare de Comisia de Disciplină. Verdictul a fost modificat de Comisia de Apel.
Vom continua contestarea lui Julio Cesar. Eu spun că avem dreptate miliard la sută Adrian Porumboiu patron Vaslui
E dreptul lui Porumboiu să facă apel, dar nu cred că va câştiga Cristi Borcea preşedinte executiv Dinamo
Dacă pierdem la masa verde, atunci Comisia ar trebui desfiinţată Mircea Rednic antrenor Dinamo
|