Antrenorul echipei de fotbal FC Vaslui, Viorel Hizo, a declarat ieri că pentru echipa sa urmează o perioadă foarte grea, cu trei partide dificile.
Tehnicianul a afirmat ca FC Vaslui are forţa necesară să cîştige atît partidele cu Unirea Urziceni şi FC Braşov, cît şi meciul cu Slavia Praga, a cărui miză este calificarea în grupele Cupei UEFA. "Obiectivul este unul foarte clar: dorim să ne calificăm în grupele Cupei UEFA. Echipa este gata să obţină această performanţă, în premieră pentru Vaslui. Pînă atunci, avem un meci cu o echipă puternică, Unirea Urziceni. FC Vaslui şi Unirea Urziceni sînt două echipe care se aseamănă ca dăruire în joc şi determinare. Aşteptăm ca publicul să fie alături de noi, ca împreună să obţinem o victorie foarte importantă în campionat, mai ales că venim după două înfrîngeri, în faţa unor echipe care nu au fost mai bune decît noi", a declarat Viorel Hizo.
Antrenorul vasluian a precizat că Lucian Burdujan, accidentat pînă acum, este disponibil pentru partida cu Unirea Urziceni.
Hizo şi‑a exprimat dorinţa ca echipa să obţină un rezultat bun, pentru a‑i oferi finanţatorului "un cadou frumos", Adrian Porumboiu sărbătorindu‑şi ziua de naştere chiar în ziua meciului cu Unirea Urziceni. "Jucăm să‑i oferim un cadou. Spre deosebire de alţi patroni, care au sprijin de la primărie sau din alte părţi, el se ocupă singur de echipă. Chiar ar merita să fie răsplătit astfel", a spus Hizo.
|