Derby-ul de Uefa a început foarte tăios, cu ocazii de ambele părţi. Momentele de tatonare nu au existat, cele două echipe oferind un meci pe contre. Atât Unirea cât şi Vasluiul au părut a fi doi pugilişti care vor să dea cât mai repede lovitura decisivă, pentru a-şi conserva forţele pentru duelurile de săptămâna viitoare din Uefa.
Golul a venit ca o consecinţă logică a jocului deschis. În minutul 14, la un corner al Unirii, mingea a ajuns pe partea dreaptă la Epaminonda Nicu, acesta a centrat perfect pentru Bilaşco, a cărui lovitură de cap l-a surpris pe Kuciak.
Vasluiul şi-a revenit destul de greu după golul primit şi nu a reuşit să pună în pericol poarta lui Arlauskis.
Cea mai mare ocazie de gol a aparţinut tot echipei lui Dan Petrescu, acelaşi Bilaşco fiind foarte aproape de dublă, după un şut deviat al lui Onofraş.
Echipa lui Hizo nu a contat foarte mult în atac, lovindu-se de o defensivă ialomiţeană foarte bine condusă de Galamaz. Totuşi, în ultimele zece minute ale reprizei, Burdujan şi Aliuţă au reuşit două faze spectacol, neconcretizate însă.
După o primă repriză dominată de elevii lui Dan Petrescu, raportul de forţe s-a schimbat, dar numai după schimbarea inspirată a lui Viorel Hizo, care l-a introdus în teren pe Nemanja Jovanovic în locul apaticului Aliuţă. Cu trei atacanţi în teren, Vasluiul a început să pună probleme în atac şi doar norocul sau inspiraţia lui Arlauskis au făcut ca scorul să rămâna favorabil ialomiţenilor. Rând pe rând, Jovanovic, Ljubinkovic şi N`Doye au fost la un pas de a aduce egalarea.
Unirea a dat "lovitura de graţie" în finalul meciului, în minutul 88, când Onofraş, golgheterul trupei lui Dan Petrescu a scăpat singur spre poarta adversă, a trecut şi de Kuciak şi a înscris în poarta goală. De notat că, în momentul marcării golului, Dan Petrescu încă protesta pentru penalty-ul neacordat cu un minut înainte, la o cădere a aceluiaşi Onofraş.
Unirea urcă pe locul doi şi aşteaptă partida cu Hamburg cu încredere. La Vaslui s-a văzut lipsa celor doi "stoperi", Cânu şi D. Munteanu, iar Hizo trebuie să schimbe ceva în mecanismul echipei pentru a spera la calificarea în grupele Cupei UEFA.
|