Jucătorul vasluienilor simte că echipa se află pe un trend ascendent. Mijlocaşul de la FC Vaslui, Ousmane N’Doye, susţine că ultimele două partide rămase din tur trebuie tratate cu cea mai mare seriozitate. „Nu trebuie să ne încredem în forţa sau în slăbiciunile unui adversar. Toate meciurile sunt grele şi trebuie să facem tot posibilul pentru a le câştiga. Rapidul şi Craiova sunt două dintre cele mai bune echipe din Liga I şi de aceea vrem să le batem. Vrem şase puncte”, a declarat acesta. Referitor la un posibil transfer la Dinamo, N’Doye comentează că: „Oricine ar vrea să joace la o echipă mare. Dacă ar fi o ofertă concretă de la un club important, care să mulţumească şi clubul vasluian, cu siguranţă aş pleca.
Nu sunt disperat să plec, pentru că mă simt excelent la Vaslui. Este o atmosferă de performanţă. Ne-am revenit şi putem visa din nou la un loc fruntaş în clasament. Suntem calificaţi şi în sferturile de finală ale Cupei României, competiţie pe care vrem să o câştigăm”. Altfel, antrenorul formaţiei FC Vaslui, Viorel Moldovan, a declarat ieri că, pentru ca echipa din Vaslui să participe din nou în Cupa UEFA, jucătorii trebuie să trateze cu maximum de seriozitate ultimele două partide ale turului. „Sunt sigur că se poate obţine maximum de puncte din partidele rămase în acest tur. Important e să fim uniţi şi concentraţi la miza acestor jocuri”, a spus Viorel Moldovan.
"Oricine ar vrea să joace la o echipă mare. Dacă ar fi o ofertă concretă de la un club important, care să mulţumească şi clubul vasluian, cu siguranţă aş pleca. Nu sunt disperat să plec, pentru că mă simt excelent la Vaslui." - Ousmane N’Doye, mijlocaş FC Vaslui
600 de mii de euro a plătit Vasluiul lui Academica Coimbra pentru a-l achiziţiona pe Ousmane N’Doye
|