Adrian Mititelu a declarat că dacă echipa sa va reuşi să ia un punct în partida din deplasare cu Vasluiul, va fi cu un pas mai aproape de echipele de pe primele locuri.
"Un meci foarte greu şi dacă luăm un punct este bine, o mare realizare. Nu-mi este frică de arbitraj, pentru că mai mult decât ce ne fac etapă de etapă nu pot face. Ei profită că între noi patronii nu este înţelegere, ne certăm, nu ne înţelegem, şi ei profită de asta. Cu un punct la Vaslui şi prin jocul rezultatelor putem rămâne în primele şase în clasament. Acum chiar dacă terminăm pe şapte nu este mare chestie pentru că suntem la un punct de primele locuri, deşi recunosc că ar fi foarte frumos să facem sărbătorile pe podium", a spus Mititelu.
Partida dintre Vaslui şi Universitatea Craiova se va disputa vineri de la ora 20.00.
|