"Nu eu, regizorul e montaj. Eu sînt atehnic".
Pe un perete al biroului, o tablă albă, dintre cele pe care le folosesc antrenorii, cu o schemă tactică ciudată, în care toate săgeţile arată spre singurul cuvînt "Cannes", scris cu marker.

Nu te-ai gîndit să ajungi ca Hagi?
Nu, am fost cinstit cu mine şi m-am oprit. Unii dintre băieţi visau să joace în "A", lucruri din astea. Eu, nu. Mi-am dat seama că nu mi se potriveşte.

Dar la început credeai altceva.
Aşa-i, a fost o vreme cînd am vrut să mă fac fotbalist. Pe la 15 ani, jucam în Divizia D. Ca mijlocaş. Dar nu se juca fotbalul cum îl vezi la televizor, ci mult mai dur. M-am întrebat dacă îmi doresc să fac asta toată viaţa. Şi mi-am dat seama că nu.

Şi ai trecut la film. Despre ce e vorba în cel la care lucrezi acum?
L-am turnat tot la Vaslui, e un "policier", cu detectivi, cu traficanţi de haşiş...

Un film poliţist la Vaslui?
De ce nu? Se găsesc şi alte subiecte, pe lîngă cele de rezistenţă, Revoluţia şi fotbalul. Şi nu vreau să-l leg neapărat de Vaslui, putea fi oriunde, în orice alt orăşel de provincie. Iar drogurile şi ancheta sînt doar o parte a poveştii.

Ce titlu va avea?
Încă nu l-am fixat, deocamdată se cheamă "Intermediar", nici nu se putea un titlu provizoriu mai nimerit. Sper să-l termin la timp pentru Festivalul de la Cannes.

"Nişte bişniţari de rînd"

Mitică, Sandu, Gigi Becali, Giovanni... Ar merita o serie în genul "Naşului"?
Nu cred că sînt personaje destul de puternice, ţin mai mult de zona balcanică. Nu au făcut lucruri ieşite din comun, e vorba de practici comune în tipul nostru de economie. Ceea ce fac ei face şi un bişniţar de rînd, şi băcanul din colţ.

Şi totuşi, şi-au luat porecle din "Naşul", unul dintre ei şi-a făcut casă cu scară interioară, ca Scarface.
(Ridică din umeri) Tot ăia rămîn! Dar ştii ce e bine? Că măcar au văzut un film!

Ce crezi despre scandalurile din fotbal?
Cazul "Valiza" mi se pare un fel de golăneală. E pe muchia regulamentului, pînă la urmă n-au premiat adversarii direcţi şi ar trebui aflat dacă nu cumva au dat banii, de teamă că şi CFR-ul, pe partea cealaltă, ar fi încercat să-i premieze pe cei de la "U". În orice caz, vorbim de o valiză, una singură, cu o sumă de bani. Pe cînd în Dosarul Transferurilor, vorbim de sume uriaşe. De milioane de euro, care nici măcar n-au ajuns în ţară, ci aiurea, în Insulele Virgine. Am văzut rechizitoriul DNA şi sînt sigur că în realitate, sumele au fost încă mai mari. Nu e doar o valiză, ci zeci de valize, pierdute şi de statul român, şi de cluburi.

“Mă încîntă atmosfera din fotbalul mic, din orăşelele de provincie, e mult mai pitorească şi mai generoasă ca spectacol decît lumea granzilor”

Dacă ar fi să-ţi alegi un personaj, un subiect din fotbalul nostru, care ar fi acela?
Nu m-am gîndit la asta, dar, cine ştie... În orice caz, n-ar fi un film cu vedete, mi-ar plăcea să fac un film despre o echipă mică, din liga judeţeană, din Divizia C, să zicem. Am citit în "Caţavencu" de curînd un reportaj despre ultima echipă, din ultimul eşalon. Excelent! Trebuie să mă mai uit o dată pe el. Zona asta de margine, cu spectacolul ei, mă interesează pe mine ca regizor. Multă duritate, multă blazare, mize mici.

"Se discută prea mult de arbitraj"

Este spectacol în campionatul nostru?
Spectacolul adevărat e în fotbalul mic, în orăşelele de provincie, unde lumea aproape nu s-a schimbat. Îmi amintesc de un meci la Tg. Frumos, unde am bătut fără probleme. Vestiarele jucătorilor erau într-un bloc de garsoniere, de lîngă teren. Ieşeau din bloc direct pe gazon. Se strînsese galeria, o lume foarte colorată, cu ritualurile ei, în frunte cu "nebunul satului", de care rîdeau toţi. Veniseră ca la spectacol, pentru plăcerea de a vedea.

Vasluiul n-are teatru, pînă de curînd n-a avut cinematograf, dar are stadion.
Deocamdată, e bine că există şi ăsta. Nu ţine loc de teatru şi cinema, dar e un divertisment. Au oamenii ce vedea. Fotbalul e fenomenul zilelor noastre, dintr-o oră de ştiri de sport, nouăzeci la sută sînt de fotbal. Asta prinde la noi. E circul zilelor noastre.

Are şi presa un rol în asta?
Presa dă ceea ce publicul cere. Mi-ar plăcea să văd şi la noi meciuri de rugby în prime-time, ca în Franţa. Sau de tenis. Eu, de exemplu, mă uit la scrimă, de cîte ori am ocazia. Mi se pare un sport în care îţi trebuie multă inteligenţă. Cred că fotbalul e supradimensionat.

Supradimensionat? În ce fel?
Se uită că e doar un joc, că trebuie "citit" dinăuntru. Se discută prea mult despre chestiuni legate de el, dar din afara lui. Apar tot felul de discuţii laterale, scandaluri, implicaţii politice, economice... 

Se discută prea mult despre arbitraj?
La mine în casă, nu? Oh, da! (rîde) Da, se discută prea mult. Noi analizăm o fază sute de ani, în timp ce alţii nici nu le iau în seamă. La urma urmei, e normal să apară greşeli. Mă gîndesc la golul anulat pentru Dinamo, în meciul cu Marseille! Se mai întîmplă, dar noi facem prea mare caz de ele.

Cînd i-ai dat titlul filmului "A fost sau n-a fost?", te-ai inspirat din discuţiile astea?
Poate că m-am lăsat influenţat (rîde). Dar e o întrebare pusă la trecut şi mi se pare că subliniază tocmai înclinaţia noastră de a vorbi obsesiv doar despre trecut. Ne raportăm numai la ce-a fost, ne urmăreşte nostalgia. Uitaţi-vă ce loc ocupă moartea în cultura noastră. Devii mare doar după ce mori. M-am uitat pe site-urile ziarelor şi cele mai accesate ştiri erau cele despre moartea unuia sau altuia. Cîtă vreme trăiau, nu se interesa nimeni de ei. Se aplică şi la fotbal.

“Cînd eram junior în «D», la fiecare meci mi-era teamă că-mi rup picioarele. E viaţă grea în fotbalul mic”

"Fanii Vasluiului au umor"

Ai vreo favorită printre echipele româneşti?
Vrînd, nevrînd, ţin cu Vasluiul.

Te duci la meciuri?
Am fost de cîteva ori, stau la oficială. Şi încerc să mă concentrez pe joc, pe ceea ce se întîmplă pe teren. Mă uit şi la Liga Campionilor. Acolo nu ţin cu nimeni, îmi place totul. Anul ăsta îmi place mai ales Barcelona.

Despre ultraşii vasluieni ce părere ai?
Îmi plac (rîde), pentru că au mult umor şi, ce-i mai important, autoironie. La un moment dat, fluturau un banner cu Bart Simpson, era mascota lor. Vin la stadion ca la spectacol, nu se încrîncenează prea tare.

"Naţionala" de azi cum ţi se pare?
E o echipă bună, dar poate că se joacă şi altceva în fotbalul de azi, decît pe vremea lui Hagi. Dacă ne gîndim bine, a obţinut rezultate bune, în condiţiile date. Problema e că stăm prost cu juniorii.

În timpul Olimpiadei, românii s-au uitat şi la alte sporturi.
Da, dar cu olimpicii din sport şi cu olimpicii din matematică, se întîmplă la fel. Ne mîndrim că-i avem, ne bucurăm pe moment şi gata! Ne plac medaliile din alte sporturi, deşi habar n-avem nimic despre sporturile respective. Ne interesează doar victoria, rezultatul, nu cum au fost obţinute.

De ce?
Dintr-o nevoie de reuşită, cred. Dintr-o mare nevoie de victorii, pe care nu le putem obţine altfel, ca societate. Şi mai avem şi chestia asta cu mîndria naţională, sîntem obsedaţi de cum ne văd alţii, fie în lume, fie pe uliţa satului. Poate şi pentru că n-avem o identitate precisă, ca neam, de aceea e atît de important la noi sportul şi orice alt domeniu care ne scoate în lume.

Filmul, de exemplu.
Da, filmul, mai ales cînd ia trofee. Pentru mine, unul, nu sînt importante, dar pentru public, contează.

"Sistemul din fotbalul nostru e bolnav, frînt la mijloc, de aceea mulţi juniori se pierd pe drum"



Carte de vizită

Corneliu Porumboiu

Data şi locul naşterii: 14 septembrie 1975, Vaslui
Ocupaţie: regizor şi scenarist
Filmografie: "Pe aripile vinului" (2002), "Călătorie la oraş" (2003), "Visul lui Liviu" (2004), "A fost sau n-a fost?" (2006)
Palmares: premiul II la secţiunea Cinefondation la Festivalul de la Cannes în 2004 (pentru "Călătorie la oraş"), premiul Caméra d’Or la Cannes şi trofeul "Transilvania" la TIFF în 2006, premiul Gopo pentru cea mai bună regie în 2007 (pentru "A fost sau n-a fost?")
Familie: căsătorit, o fetiţă; fiul fostului arbitru Adrian Porumboiu, actualul finanţator al FC Vaslui