După ce în 2007 a câştigat campionatul şi Cupa Macedoniei cu Rabotnicki, Nemanja Milisavljevic vrea să ia un trofeu şi cu Vasluiul.
Cum merge pregătirea cu Vasluiul? Foarte bine. M-am acomodat rapid. Ljubinkovic mi-e foarte bun prieten şi mi-a făcut cunoştinţă cu toată lumea.
Ce sporturi ai mai practicat? Înainte de a face fotbal, am fost campion naţional la patinaj viteză, dar şi la atletism în proba de 100 de metri. La categoria mea de vârstă, eram cel mai bun. Alergam sub 12 secunde.
Şi cum ai ajuns să faci fotbal? Încă de mic jucam fotbal pe maidan. Mi-am dat seama că nu voi putea face mare performanţă la patinaj sau la atletism, aşa că am mers cu prietenii la fotbal şi la stadion am rămas.
Ai fost numărul unu în Macedonia... Presa m-a ales anul trecut ca fiind cel mai bun stranier al campionatului. A fost un premiu important pentru mine. Sper să-mi pot arăta valoarea şi în România.
E mai puternic fotbalul românesc decât cel din Macedonia şi Serbia? Indiscutabil. Mai erau câteva echipe din Serbia şi din Macedonia care făcuseră ceva oferte, dar m-au convins cei de la Vaslui că e bine să mai încerc şi altceva în cariera mea. Era firesc să vin aici pentru a-mi măsura forţele şi cu fotbalişti de altă natură. Abia aştept să debutez în campionatul românesc.
Buhăescu, la tineret
Aflat în cantonamentul din Antalya cu echipa de club, Vasile Buhăescu a primit o veste bună. Tânărul mijlocaş a fost convocat din nou de Emil Săndoi la reprezentativa „mică“ a României, în vederea disputării meciului de verificare în compania Sloveniei. Vasile Buhăescu va ajunge la Centrul de Fotbal Mogoşoaia în această seară.
"Înainte de a face fotbal, am fost campion naţional la patinaj viteză, dar şi la atletism în proba de 100 de metri. La categoria mea de vârstă, eram cel mai bun. Alergam sub 12 secunde" - Nemanja Milisavljevic, mijlocaş FC Vaslui
100 de mii de euro este salariul anual al mijlocaşului sârb Nemanja Milisavljevic, la FC Vaslui
|