După trei ani şi jumătate petrecuţi în culorile galben-verde, Petar Jovanovic spune că avea nevoie de o schimbare.
S-au parafat actele de transfer? Eu am bătut palma cu Poli Iaşi înainte de a pleca în cantonamentul din Antalya. Nu au fost probleme. Rămâne ca în aceste zile să se semneze şi actele între cele două cluburi.
Ai mai avut şi alte oferte? Au mai fost trei cluburi care s-au interesat de situaţia mea contractuală. Am ales să vin la Iaşi pentru că oamenii de aici m-au vrut cu adevărat. Mă simt bine la Iaşi. Îmi place oraşul, iar băieţii sunt extraordinari.
Îţi pare rău că ai plecat de la Vaslui? Nu. Aveam nevoie de o schimbare. Am jucat la Vaslui aproape patru ani. Eram cel mai vechi din lotul Vasluiului.
Ai drept de joc împotriva fostei tale echipe? Cred că da. Nu ştiu de vreo clauză care să nu-mi permită să nu pot evolua. Marele derby al Moldovei va avea loc la Vaslui, în etapa a doua. Îmi doresc să joc împotriva Vasluiului şi poate chiar o să şi marchez.
Te-ai certat cu cei de la Vaslui? Nici vorbă. Le urez succes foştilor mei colegi de la Vaslui în acest retur. Îmi doresc să se califice în cupele europene şi chiar să ia Cupa României. Nu le port pică celor de acolo. Cu domnul Adrian Porumboiu mă înţeleg foarte bine în continuare. A fost tot timpul corect cu mine. Nu am ce să-i reproşez. Sunt însă jucător profesionist şi trebuie să dau totul pentru echipa la care joc în acel moment.
În vară vei reveni la Vaslui? Eu m-am înţeles cu Iaşiul pentru un contract pe şase luni. Dacă lumea va fi mulţumită de mine, probabil că înţelegerea se va prelungi. E prea devreme să vorbim despre asta acum.
Scapă Iaşiul de retrogradare? Eu cred că da. Toţi cei de aici sunt optimişti. Nu sunt probleme de niciun fel. Aşteptăm cu mare încredere partida cu Craiova, de vineri, şi sperăm să luăm toate cele trei puncte. Cu siguranţă tribunele vor fi pline, iar fanii ne vor conduce spre o primă victorie importantă.
La Vaslui te luptai pentru cupele europene, iar la Iaşi obiectivul este evitarea retrogradării. Nu este un pas înapoi pentru tine? Nu cred. Iaşiul va juca şi din vară în Liga I, iar din sezonul viitor se va face o echipă şi mai puternică, pentru a forţa locurile europene. M-am simţit bine la Vaslui. Nu pot minţi. Acum sunt însă la Iaşi şi sunt concentrat doar pentru meciurile pe care le voi disputa cu această echipă.
Pe ce post vei juca la Iaşi? Am fost folosit în partidele amicale şi ca fundaş, şi ca mijlocaş de bandă dreapta. Ca şi la Vaslui. Îmi cunosc posibilităţile şi cred că mă pot impune în echipa de bază.
Cum e cu Bergodi? Este un antrenor excelent. Are metode noi de antrenament şi ne simţim bine. Sper să avem şi rezultatele pe care le aşteaptă toată lumea de la Iaşi.
67 de meciuri a jucat pentru FC Vaslui Petar Jovanovic în cei trei ani şi jumătate de contract în care a marcat patru goluri
|