Antrenorul vasluienilor, Viorel Moldovan, spune că fundaşul central al moldovenilor, Gabriel Cânu, îl poate înlocui cu brio pe Cristi Chivu în cele două meciuri ale naţionalei care vor avea loc la finele lunii.
„Îl propun pe Gabriel Cânu la echipa naţională fără să am nicio reţinere. Cu greu mai găseşti jucători de valoarea şi caracterul lui Cânu în campionatul din România. Are experienţă, a jucat în cupele europene, este un jucător care îl poate înlocui fără probleme pe Cristi Chivu în cele două partide cu Serbia şi Austria. Este clar că fără Chivu va fi greu, dar nu trebuie să facem o tragedie. Aria de selecţie este mai mare decât la o echipă de club. Gabriel Cânu poate face faţă cu brio acestor meciuri. Sunt convins de asta”, a spus Viorel Moldovan despre elevul său.
În replică, Gabriel Cânu s-a bucurat de aprecierile antrenorului său, dar spune că singurul care poate hotărî eventuala selecţie a sa la lotul naţional este Victor Piţurcă: „Îi mulţumesc lui Viorel Moldovan pentru aprecieri şi încredere. Dacă merit să fiu selecţionat la naţionala României, cu siguranţă voi primi hârtia de convocare”, a spus căpitanul echipei din Vaslui.
„La anul ne vom bate pentru titlu”
Moldovan nu se gândeşte numai la jucătorii pe care îi poate da la naţionala României, ci vrea să-şi îndeplinească şi obiectivele pe care le are la Vaslui. „Vreau să iau Cupa cu Vasluiul. Suntem aproape de obiectiv. E un trofeu pe care oricine şi-l doreşte”, a spus Moldovan. Acesta se gândeşte şi la titlul de campion: „În sezonul viitor vom forţa cucerirea titlului. Într-un an, Vasluiul va fi şi mai puternică. Vom face mare performanţă”.
|