Oficialii lui FC Vaslui sunt în toiul pregătirilor pentru partida de sâmbătă, 21 martie, cu Farul Constanta. Reprezentantii clubului galben-verde asteaptă ca vasluienii să vină în număr mare la meci, mai ales că echipa traversează o perioadă favorabilă, cu rezultate pozitive în campionat. “Sperăm ca publicul să vină în număr cât mai mare, mai ales că meciul nu este televizat. În plus, echipa are nevoie de sustinerea morală a fanilor. Ne dorim un stadion plin. Doar asa poti demonstra că esti alături de echipă”, au precizat sefii lui FC Vaslui. Pretul biletelor a rămas neschimbat. Astfel, la peluze, un tichet costă 3 lei, la tribuna întâi, sectoarele A si D, biletul costă 5 lei, la tribunele I, sectoarele B si C, si tribuna a doua, 10 lei, iar la tribuna zero, un bilet costă 20 de lei.
|